Rezultate

Dupa multe batalii pierdute cu kilogramele, ajungi la un moment dat in faza de resemnare. Te uiti in oglinda, te studiezi si iti spui "asta sunt si cine ma place, ma place exact asa cum sunt". Apoi deschizi dulapul de haine, arunci sau "ascunzi" tot ce nu te cuprinde sau nu te avantajeaza, toate acele haine pe care le pastrezi pentru momentul in care vei reusi sa slabesti si sa le porti. Faci inventarul si te duci in magazinele in care stii sigur ca vei gasi masuri mari si iei tot ce iti trebuie pe masura ta. Incerci sa fie cat mai bine croite si sa arata cat se poate de frumos, poate ti le faci chiar pe comanda in ideea ca si oamenii grasi pot arata bine. Apoi vine momentul cel mai placut. Prima masa sanatoasa cu mancarea preferata. O savurezi din plin fara remuscari si fara regrete. Iti faci un program de mese in asa fel incat sa nu mai pui pe tine vreun kilogram. Te gandesti "macar sa raman la atat ca e ok". Si asa trec zile, saptamani, te trezesti ca zambetul pe care l-ai afisat doar ca sa nu stie lumea din jur cat suferi, devine sincer. Mananci oricand iti e foame si te simti bine si cand le vezi pe cele slabe ca se abtin de la diverse iti spui "ce bine ca pot manca orice vreau". Ajungi sa crezi ca mai bine grasa si fericita decat slaba si trista. Te aranjezi, porti un decolteu generos si bijuterii impunatoare ca sa distraga atentia de la greutate.
Numai ca ajungi la un punct cand realizezi ca in tot timpul asta, ai continuat sa te ingrasi. Hainele iar nu te mai cuprind, trebuie sa cumperi altele cu un numar sau doua mai mari, ti-e teama sa te urci pe cantar da ti-e mai teama sa nu te urci. Te cantaresti si vezi ca pragul de care ti-ai promis ca nu vei trece vreodata, tocmai a fost depasit. Asta este momentul crucial in care decizi cum iti vei trai viata de acum incolo. Te resemnezi sau lupti pana la capat.
Incep apoi pregatirile pentru lupta. Strategii, planuri, scheme.
In primul rand faci tot posibilul sa te convingi ca nu vrei sa slabesti repede. Iti spui ca lumea e obisnuita cu tine asa cum esti si nu se intampla nimic rau daca slabesti mai greu. Ca nu conteaza cat timp dureaza atata timp cat are efect.
Apoi iti impui sa nu arati cand si cat ai slabit. Sa faci tot posibilul sa te imbraci la fel ca sa nu te astepti la complimente care nu vor veni.
Apoi incerci sa te convingi ca nici macar nu ai nevoie de complimente. Si incepe lupta.
Tu ataci cu alimente slabe si cu vointa de fier. "Kilogramele" ataca cu pofte de orice mai putin de ce ai voie.
Tu ataci cu mancaruri mai sofisticate insa de regim, "kilogramele" ataca cu mirosuri de prajeli si pizza.
Fiecare zi e o batalie.Si apoi vine momentul in care tu castigi lupta. Nu e momentul cand cantarul arata greutatea pe care ti-o doresti, nici atunci cand iti cumperi prima haina cu un numar mai mic. Este momentul cand primesti primul compliment. Primul "wow!!!" venit din partea cuiva. Si nu conteaza daca e partenerul de viata, o prietena sau o colega. Acea privira aruncata spre tine, uimirea si vorbele dulci care urmeaza, fac ca toate zilele grele si toate sacrificiile sa nu mai conteze. Abia atunci iti dai seama cat de important era pentru tine sa fii admirata, sa vezi o privire aruncata spre tine cu placere, un cap intors dupa tine pe strada sau un simplu compliment legat de o bluza nou cumparata.
Acel prim compliment te face sa castigi lupta. Atunci stii ca ceea ce faci e bine si iti da putere sa mergi inainte.
Azi a venit momentul si pentru mine.
Azi pot spune ca am castigat lupta definitiv.
De acum, regimul devine doar un mod de a trai. Slabitul va veni de la sine. Nu ma mai lupt si nu ma mai gandesc constant la cantar, mancare sau haine.
De acum, imi traiesc viata.

Dovezi

Toti cei care se apuca de slabit isi verifica hainele. Se uita sa vada daca sunt mai largi, daca pica pe corp asa cum picau inainte. Ca sa evite cantarul (care cateodata e rau cu noi) apeleaza la aceasta metoda de verificare. Si eu am cautat altceva in afara de cantar care sa-mi arate daca am mai slabit sau nu. E adevarat ca hainele pe care le am sunt deja mari si le iau in ordine inversa cumpararii lor (am pastrat haine de la fiecare etapa de ingrasare) insa mereu ma gandesc ca hainele se pot largi asa ca nu m-au satisfacut. Dupa o perioada in care nu stiam ce sa fac ca sa vad cat/cum slabesc (si aici specific ca nu imi place sa ma masor pentru ca nu stiu cum), am descoperit solutia! Inelele. Am doua inele, unul de la mama si unul de la sotul meu, pe care nu le-am mai pus pe mana de niste ani. Cel de la mama, l-am primit cand am implinit 20 de ani iar cel de la sotul meu, in 2005 (aveam 24 de ani) de ziua indregostitilor. Niciunul dintre inele nu mai putea fi bagat pe vreun deget:)) Erau prea mici. Acum le-am pus la locul lor de cinste:) Cel mic (cel de la sot) este si ajutorul meu de testare a cantitatii de sare consumata. De fiecare data cand observ ca nu se mai invarta lejer pe deget, stiu ca am pus un pic cam multa sare in mancare si am grija sa beau mai multa apa ca pana a doua zi sa o elimin (efectul sarii este instant la mine si ma umflu cam la o ora dupa ce o consum). M-a motivat un pic mai mult faptul ca am reusit sa le pun pe degete ca daca stau bine si ma gandesc, nu kg-ele sunt cele care conteaza ci aspectul fizic. Sunt un pic mai bine, un pic mai linistita. In seara in care am scris de placinta mea cu mere, am si gustat din ea. Simteam ca ma sufoc. Nu puteam face nimic pentru ca ma gandeam la ea. Asa ca mi-am asumat riscul, mi-am tait o felie sanatoasa si am mancat-o fara sa respir. Nu cred ca mi-a luat mai mult de 30 de secunde sa o mananc toata si nu exagerez. Nu m-am simtit vinovata absolut deloc. Dupa ce am terminat felia, m-am asezat in fotoliu cu farfuria goala in brate si am simtit cum ma cuprinde o stare de relaxare. Mi se limpezea mintea. Incercam sa-mi imaginez cum ar fi fost daca nu mancam acea felie de placinta care mi-a pus in pericol munca a 43 de zile si mi-am dat seama ca nu as fi fost ok. Sincer spun, daca nu o mancam, probabil ca renuntam la dieta datorita starii psihice. A doua zi m-am urcat pe cantar si se pare ca si el m-a inteles pentru ca mi-a aratat 79.5. Am vrut sa intru in PP pentru 7 zile dar apoi m-am gandit ca ar fi un chin mult prea mare pentru mine si nu sunt masochista asa ca am continuat cu PL inca 2 zile conform planului. Azi dimineata cantarul mi-a aratat 80.5 ceea ce pentru mine este extraordinar. Inseamna ca greutatatea mea s-a stabilizat. Daca pana la sf. lunii, greutatea se va stabiliza la 79kg voi fi in graficul meu lunar propus. Nu stiu daca voi mai avea momente in care sa simt ca nu mai rezist si voi calca stramb. Probabil ca da. Important pentru mine este ca dupa ce am "comis-o" am mers inainte fara a avea vechiul sentiment care imi spune "lasa ca se poate trisa daca e doar putin, asa ca de ce sa nu o fac". Nu mai am pofte interzise, nu imi vine sa stric regimul si sunt constienta de faptul ca daca vreau sa ajung la greutatea dorita, trebuie sa fac sacrificii mari.

La un pas de renuntare:(

43 de zile. Atatea au trecut de cand am inceput dieta. Nu a fost foarte greu pana acum mai ales ca rezultatele au aparut destul de rapid. Pana acum. Spre deosebire de majoritatea oamenilor, eu, atunci cand sunt stresata, mananc. Obisnuiam sa mananc bine. Tot ce imi placea mai mult si fara masura. 43 de zile de dieta fara nicio pofta si sunt la un pas de a claca. La servici, stresul devine din ce in ce mai greu, problemele financiare de acasa ma fac sa ma simt frustrata si eu nu pot manca. Gatesc mult. Mi-am petrecut week-end-ul gatind. Mi-am facut o supa si chiftele, i-am facut lui ficatei la tigaie cu cartofi, ostropel si apogeul l-am atins cu o placinta de mere. Toata casa mirosea a mancare buna, a mere si scortisoara si eu ma uitam la placinta si incercam sa ma conving ca nu am nevoie de ea ca sa ma simt mai bine. Am incercat azi sa-mi fac ceva bun dukan dar simplu fapt ca e dukan ma face sa simt ca nu ma va satisface. Vreau ceva bun. Mi-e pofta de orice nu e dukan. Azi, era sa mananc o bucata de paine doar pentru ca nu e dukan; pentru ca e interzisa. Nu stiu cat mai rezist. Sunt stresata, nu pot dormi si singura placere pe care o aveam in situatii de genul asta mi-am luat-o singura. Ca sa nu cad in prada tentatiilor, m-am urcat pe cantar. 79.60. Pentru prima data in mai bine de 3 ani, cantarul meu a aratat o greutate sub 80. Ar fi trebuit sa fiu fericita, multumita, in schimb, ma plimb de 2 ore in jurul mesei pe care sta placinta. Parca ma striga. Si eu stiu ca daca mananc din ea, pentru 1 secunda, ma voi simti mai bine, mai relaxata. Dar dupa ce trece secunda? Stiu ca o sa vina sentimentul de vinovatie si daca cantarul nu ma va pedepsi, vor urma si alte momente de renuntare temporare pana cand voi renunta din nou intrand in cercul vicios in care am stat atata timp cand imi spuneam "lasa ca ma apuc de maine de regim, azi nu ma simt in stare". Nu vreau sa ma intorc la asta. Vreau sa reusesc. Vreau sa ajung la target. Vreau in vara asta, sa pot iesi la iarba verde, la piscina, la munte sau la mare si sa nu imi fie rusine sa port un pantalon scurt sau un maieu. Vreau sa merg cu sotul meu in concediu la mare si sa stau pe plaja in costum de baie, nu in rochie de plata. Vreau sa vad in ochii lui admiratia si placerea pe care le vedeam cand ne-am cunoscut acu' 9 ani. Dar nu stiu cat mai rezist. Sunt nervoasa, sunt agitata, sunt stresata si ma apropii cu pasi repezi la a fi un pic depresiva. M-am saturat de probleme, de griji si de necazuri.

Sentiment de vinovatie!?!

Aseara a fost prima data cand m-am simtit vinovata pentru cee ce am mancat. Fiind prima zi de pl, mi-am facut un fel de 2 in 1, chiftelute marinata si supa de rosii, in aceasi oala :)) Am mancat un pic (era deja tarziu cand am stins focul la aragaz) si a iesit o bunatate!!!! A iesit prea bun:)) M-am apucat sa ma gandesc la tot ce am pus in mancare.....ficatei de pui si piept de pui date prin masina de tocat, amestecate cu ceapa verde, usturoi verde, marar, chilli, 1 ou, tarate si un pic de musdei de usturoi pentru chiftele iar supa din apa, bulion, sare si zarzavat. Nimic nepermis. Nimic gras. Sentimentul de vinovatie e inca acolo. Cred ca in mintea mea a ramas ideea ca mancarea de regim este fada si negustuoasa. Offffffffff. Singurul lucru care ma poate scoate din starea asta e cantarul dar mi-e frica si de el :)) Ma enerveaza creierul meu. Trebuie reeducat!

Gratarul traditional de 01 mai

01 mai 2012. Legea gratarelor ne-a cam dat peste cap dar noi nu ne-am lasat. Dupa lungi cautari pe net sa vedem unde sunt locurile "special amenajate" pentru gratare, ne-am hotarat sa mergem la Cernica. Nicio lege nu o sa reuseasca sa ne tina acasa si nu am putut accepta ideea ca traditionala iesire la gratar de 01 mai sa fie in parc.
Cumparaturile le-am facut ieri. Mi-am luat un piept de pui maricel si cateva pulpe dezosate, le-am curatat bine de grasime si m-am apucat seara sa mi le pregatesc pentru a doua zi.
Cititul etichetelor a devenit un reflex pentru mine si am crezut ca nimic nu ma mai poate surprinde pana cand am citit ingredientele de pe plicul de condimente pentru gratar pe care l-am cumparat special pentru aceasta ocazie; 53% sare!!!!! faina de grau!!!! urme de lapte!!! urme de susan!!! Nu mi-a venit sa cred! M-am apucat frumusel sa mi le prepar singurica cu usturoi, un pic de sare, marar uscat si chili. Aratau fantastic. Le-am bagat in folie de staniol si le-am tinut la rece toata noapte.Cand au terminat baietii de facut focul, le-am scos din staniol. S-au facut excelent pe gratar. Am avut un loc rezervat doar pentru bucatile mele pe gratar ca sa nu se atinga micii si porcul de puiul meu :)
Despre dieta s-a discutat. Am stat sa explic principiile, ce avem voie si ce nu avem voie, am discutat despre mitul regimelor cu supa de varza si cu cartofi.......La un moment dat ma simteam ca un agent ambulant care incearca sa-si vanda marfa sau ca un reprezentant herbalife:)) Incercam sa le explic celor care tin sau vor sa se apuce de regim de ce e mai bun dukan decat oricare alt regim.Nu stiu cat au inteles ei de la mine. I-am vazut destul de sceptici. Ideea ca putem manca oricat si oricand, ca mancarea are gust si ca aproape orice se poate transforma cumva in mancare dukan li s-a parut ireala. Le-am aratat pozele mancarurilor de pe contul meu dar am avut impresia ca nu ma cred ca sunt feluri de mancare de regim.
Una peste alta, am avut o zi frumoasa:) Am iesit din casa, am fost la padure la gratar, niciun inspector sau politist nu s-a luat de noi si cel mai important, am invatat sa adaptez si iesirea la iarba verde regimului meu.

01.05.2012 - 1 luna dukan

01 mai. A trecut fix o luna cu dukan. Sunt mai usuoara cu 6kg si ma simt bine! Inca nu e foarte vizibil iar hainele mele sunt in continuare largi insa EU ma simt mai bine in pielea mea. Atat de bine incat m-am lasat fotografiata si chiar am postst pozele cu mine. Imi e din ce in ce mai usor sa traiesc cu dukan. Fiecare zi e o batalie castigata. Poftele au trecut, am invatat sa adaptez orice fel de mancare in asa fel incat sa pot manca "normal" si sa nu simt ca sunt la regim. Este un nou stil de viata. Am fost la gratare la iarba verde fiind in zile de pp fara sa simt lipsa grasimilor si nici a legumelor si cel mai important, cei din jurul meu s-au obisnuit si ma ajuta cu sprijin moral. Dieta mea nu mai e subiect de discutie decat cu cei care vor sa afle mai mult ca sa se apuce si ei iar eu pot vorbi liber despre asta fara sa ma simt marginalizata si fara sa-mi fie rusine. Cred ca pot spune ca aceasta dieta mi-a schimbat viata. Deja incep sa scot lucrurile de vara pe care nu le mai purtam (fuste, maieuri) si le pregatesc; in cel mult o luna voi putea deja sa le port. Sunt fericita si pentru prima data in mult timp sunt increzatoare. Stiu ca voi reusi.